Cine e omul care conduce la nivel mondial lupta contra dopajului

Redactor:
Andru Nenciu
Cine e omul care conduce la nivel mondial lupta contra dopajului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Britanicului Craig Reedie a fost reales președinte al Agenției Mondiale Antidoping (AMA), în cadrul alegerilor care au avut loc duminică, informează AFP.

Potrivit Agerpres, Consiliul fondatorilor al AMA a avut duminică o reuniune, programată la Glasgow, pentru stabilirea numelui viitorului președinte al Agenției Mondiale Antidoping. Singurul candidat în aceste alegeri a fost scoțianul Craig Reedie.

Ales prima dată în fruntea Agenției Mondiale Antidoping în anul 2003, scoțianul, membru al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), a fost urmat în fruntea AMA, după mandatul australianului John Fahey. Înaintea alegerilor care au avut loc la Glasgow, CIO a anunțat că susține realegerea britanicului Craig Reedie în funcția de președinte al Agenției Mondiale Antidoping, cu toate tensiunile existente între cele două organizații, legate în special de gestionarea dopajului rus.

Sir Craig Reedie s-a născut la 6 mai 1941, la Stirling, în Scoția. A studiat la Colegiul din Stirling și la Universitatea din Glasgow. A obținut un master în 1962 și a studiat dreptul, absolvit în 1964, tot la Universitatea din Glasgow. Doctorat la Universitatea din Glasgow (2001), doctor în drept la Universitatea St Andrews, Scoția (2005), scrie Agerpres.

A fost jucător de badmington în perioada 1962-1970, devenind dublu campion, la acea vreme acest sport nefiind recunoscut ca sport olimpic, După 1985, când badmington-ul a fost recunoscut sport olimpic, a cucerit primele medalii în 1992.

După retragerea din viața sportivă, a fost președinte al Federației Internaționale de badminton (1981-1984). Președinte al Asociației Olimpice Britanice (1992-2005), pe parcursul desfășurării JO de la Atlanta, Sydney, Atena, dar și al JO de iarnă de la Lillehammer, Nagano și Salt Lake City, precizează site-ul www.wada-ama.org.

Membru al Comitetului Olimpic Internațional (1994), a lucrat în diferite comisii, inclusiv Comisiile de evaluare din 2001 și 2009, Comisiile de coordonare pentru Jocurile de la Atena și Beijing, Comisia de program și Comisia de etică. A fost ales membru al Comitetului Executiv al CIO în octombrie 2009 și a devenit vicepreședinte în iulie 2012. Președinte al Comisiei de Evaluare CIO pentru Jocurile Olimpice din 2020.

Membru al World Anti-Doping Agency (WADA) — Agenției Mondiale Antidoping din 1999. Membru al Comitetului executiv. Ales prima dată în fruntea Agenției Mondiale Antidoping în 2003.

Este căsătorit, are doi copii și locuiește în Bridge of Weir, Scoția, precizeză www.wada-ama.org.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
VIDEO | Ce nu s-a văzut la televizor. Jandarmii au intrat în sectorul fanilor kosovari şi au intervenit prompt când au văzut ce au făcut oaspeţii
VIDEO | Ce nu s-a văzut la televizor. Jandarmii au intrat în sectorul fanilor kosovari şi au intervenit prompt când…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adio, românii te aplaudă! Marele actor a plecat dintre noi. A devenit celebru şi cu altă meserie
Adio, românii te aplaudă! Marele actor a plecat dintre noi. A devenit celebru şi cu altă meserie
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×